Cea mai bună muzică românească din 2019

Pe tot parcursul anului trecut am încercat să fiu cît mai atent la muzica nouă românească și (aproximativ) în fiecare lună a apărut pe Scena9 o listă cu albume sau cîntece despre care am considerat necesar sau, mă rog, măcar distractiv să comentez. Unele mi-au scăpat, încep cu ele. Despre restul, găsiți mai multe în diverse link-uri. Așadar, într-o ordine accidentală…

Cîntecul „Nicăieri, de Irina Rimes

Tobe digitale simple și eficiente, în zona „Liberian Girl”, aranjate de Vlad Lucan (de altfel, singura lui producție pe albumul Cosmos, unde găsim acest single). Irina, la rândul ei sofisticată, izbutește melodramatism minimal într-o primă parte, apoi sălbatic la refren, care se termină cu un strigăt ecou HAIM. Apare și un innuendo mistico-folk, iar de-acolo cântecul se sparge la mal într-un R&B perfect și aprig despre gelozie: „Drumul tău nu duce nicăieri / Timpu-ți curge invers: mâine, azi şi ieri / Şi cărarea ta e doar noroi / Nu e loc de-amândoi.”

EP-ul Drum închis, de Sarra

În primăvara anului trecut, la casa de discuri Future Nuggets apărea compilația Fragmente pop vol. 1, o colecție pestriță cu reinterpretări abstracte ale unor fenomene pop îndeosebi nouăzeciste, fie că vorbim despre Hip&Trip-Hop, R&B sau manele. Acolo găsim și două cîntece pe care se aude vocea lui Sarra Tsorakidis. Prima, „După noi”, cu versuri scrise de Ion Dumitrescu, e undeva între senzualitatea Andei Adam și acel melodramatism cu auto-tune pe care-l găsim în cîteva cîntece pe versatilul album din 2003 al lui Nico, Gînd pentru ei. A doua, „De-aș avea”, cu versuri scrise de Sarra și un featuring cu Australopitecus Oltensis, e o baladă synth balcanică despre dor al cărui refren care repetă „De-aș putea / De-aș putea” sau „Ți-aș ura / Ți-aș ura” mi-a amintit de „Nu te las”. Vara asta, Sarra & trei dintre producătorii casei, Ion Dumitrescu, Horațiu Șovăială și Thomas Höfer, au pus la cale EP-ul Drum închis și explorări cu nuanțe locale în Downtempo și Trip-Hop. De acolo mi-a atras atenția „Locul nostru” sau ce s-ar fi putut întâmpla dacă Massive Attack ar fi întîlnit-o pe Loredana Groza post-2000.

Cîntecul „Divination, de Zimbru

Despre trupa pop excentrică & androgină din Cluj am scris în repetate rînduri și încă o consider cel mai atractiv proiect care poate fi apropiat zonei alternative rock. De pe primul lor EP scos anul trecut, Little Creatures, în evidență iese acest cîntec scris & ritmat excelent, undeva la o intersecție peste timp (și foarte comodă) între Orchestral Manoeuvres In the Dark, M83 și The Killers.

EP-ul S​/​T, de Cold Brats

Discul începe cu două, trei note la acea orgă pe care de cele mai multe ori o asociem cu filmele horror alb-negru (alteori, cu genericul Toate pânzele sus), dar prăpădul punk nu se lasă mult așteptat, chiar dacă cei de la Cold Brats au spus că atunci cînd au pornit la drum se gîndeau să sune precum „Depeche Mode trecuți printr-o pedală de distorsiune” – bănuiesc că „I Sometimes Wish I Was Dead” e unul dintre cîntecele lor favorite? Melodramatismul e acolo, fie într-o rupere de ritm proggy pe „Republic of Dust”, fie în spoken word sau saxofon pe ultima, „Life, and Nothing More” (plus că, hey, avem prescurtarea la sine tempora în titlul EP-ului), dar ce te apasă permanent în piept, pe lîngă zbieratul marilynmanson al vocalistului, e paradoxala lejeritate cu care ansamblul adună strat peste strat de anxietate, extravaganță și ritm.

Acestora, în cele din urmă, li se adaugă inevitabila listă:

LP-ul Vladivstok, de Robin & The Backstabbers, despre care am scris aici.

LP-ul II, de Deliric & Silent Strike, despre care am scris aici.

EP-ul Artificial, de Adda Kaleh, despre care am scris aici.

EP-ul Chasm, de Electrons In Slow Motion, despre care am scris aici.

Albumul Melodii de neuitat/Amintiri de pe Pământ, scos de Zmoalăcazan, despre care am scris aici.

___
Fotografie de Andrei Mușat, din timpul unui concert Zimbru în Control Club, Februarie 2019.