„Mai tare chitara” și „mai tare vocea”, cam așa se poate rezuma soundcheck-ul constănțenilor înaintea celei de-a doua cîntări în București, întîmplată full house la Control. Hotărîți, fără prețiozități și peste media lirică a prezentului: „Rest is what I need, / As the last best sleep I took before I was even born” sau „Directions unknown, nowhere to go, / And yet I know. / Nothing is needed, nothing to want, / A land of all” ar fi printre favoritele mele, iar pe cîntecul „98”, de unde e al doilea citat, vocea lui Victor Dădaciu e, conștient sau nu de asta, cel mai aproape de cea a lui Dorin Liviu Zaharia sau, dacă nu, măcar de a lui Robert Harvey (au oricum ceva și din melancolia unor The Music). Prietenul Cătălin Mesaru are și el o părere: undeva între Robbie Williams și Brian Molko. Că tot veni vorba, Cardinal funcționează pe două voci, dacă Dădaciu încearcă sensibilități psihedelice, Daniel Boiangiu e mai macho și treaba asta aduce iarăși un plus de varietate (și în același timp schizofrenie) muzicii lor.

Punk sau alt-metal? Garage? Complicat. Cardinal sînt fără discuție nepoții unor Al Cisneros și Josh Homme, dar dacă (alți băieți-senzație de la noi) Bastos țin sus steagul negru, constănțenii sînt fideli mixului, iar uneori nu le e jenă (vîrsta!) să probeze o pastișă Foo Fighters sau Rage Against the Machine – să nu-i subestimez, cred cu tărie că și-au făcut bine temele genului și îi bănuiesc de background muzical serios & versatil. Nu le e frică de reverb, să strige sau să schimbe brusc tempoul, nici măcar să transpire spre noise sau drone unele dintre cîntece.

Cardinal s-a întors, de fapt, după ce toamna trecută doi dintre ei au plecat la studii în străinătate, imediat după apariția albumului Disappearer. Au și single proaspăt, „Minolta”, scris de Victor în timpul petrecut în Ithaca, New York, înregistrat la București în Decembrie de Horaţiu Șerbănescu (Impex, Plevna), cu Marko trimițînd track-urile de chitară din Londra. Băieți ocupați & polivalenți. Poate și anxioși, faux apatici, vag descurajați: „It’s like, Making a film about my friends, / But they aren’t ever around to watch it, / Does everyone know something I don’t?”. Plictisiți, ca noi toți de altfel, de așa-zisa scenă indie-alt-rock, hiperactivi & versatili cultural (Dădaciu are postere cu Tame Impala și Tyler, the Creator și nu-i e jenă să danseze pe „Despacito”), Cardinal vin să facă zgomot și să schimbe referințele, astăzi, în cazul generației lor, tot mai diverse. Un upgrade  firesc & binevenit la Coma, să zicem. Iar chitările se întorc, și se întorc zgomotos.

Articol scris în 2018. Fotografie de Andrei Mușat, Control Club, 2018.