Noul album byron: Învățăturile Domnului Dan către copiii săi, corporatiștii

Într-un (prim) moment de inspirație, Daniel Radu & co. au hotărît în 2013 că al treilea lor album, 30 Seconds of Fame / 30 de secunde de faimă, să fie unul bilingv. Chiar dacă ani mai tîrziu, într-un interviu pentru Dilema veche, acuza limba română ca fiind „dificilă de folosit” și că sînt „puține discuri care o cinstesc”, cîntece precum „N-o să se întîmple azi”, „Jocul”, Colaj suprarealist” sau mai ales „Cu capul în nori” au cîștigat nuanțe deosebite (Spre exemplu, un vers inofensiv precum „The homeless is finally crowned / And I’m gonna be one of his knights!” a fost înlocuit cu altul mai perspicace: „Hoinarul e încoronat / Iar eu o să-i fiu ambasador”), iar byron devenea astfel un proiect intrigant, adică mai mult decît o trupă de exercițiu monoton & formalist în așa-zisul rock clasic, plus firimituri de fraze importate alandala.

Brusc, descopeream și descopereau că au chibzuieli politice („Cînd încep să scîrţîi rău / Mai visez la un sistem mai nou, / Da-s blocat, ce nenoroc, / Într-un biet castel de cărţi de joc” pe „Eu, omul”), sarcasm social („Îţi pierzi prea multă vreme în hamacul de pe mal, / Leneş stai la soare şi fumezi prostii, / Te faci că nu-i nimica, tot sorbind dintr-un pocal, / Vîndută-i ţara, dar tu n-ai datorii” pe „Linie de cretă”) sau glumițe folkiste („Banii vor dispărea, iar bogătanii / Ca voluntari vor asuda, / Și Wall Street o să fie brusc un club de filantropi! / Maşină electrică la orice texan / Iar Papa o să-şi pună crucea la borcan” pe „N-o să se întîmple azi”).

Un proiect pătură peste timp și generații, cu priză corporate, care se așeza confortabil & frumușel (pe de altă parte, într-o oarecare măsură și binemeritat, după mulți ani de chin și dedicație, după cum aflăm dintr-un amplu interviu via DOR) pe o scenă alternativă (mimetică & captivă în ambiția de a cînta ca/și afară) cca. 2010+ ca un amestec viclean: prea evidenți să fie Sarmalele Reci, prea (post?)moderni să fie Alexandru Andrieș sau asemenea, în același timp prea soft (aka progresivi) să fie considerați din așa-zisul „nou val” (vezi The Mono Jacks, Grimus, The Amsterdams șamd).

Acel disc poate fi o primă parte nedeclarată și nu-știu-cît de conștientă a proaspătului Nouă, multe dintre preocupări regăsindu-se, de la emigrare la deziluzii post-decembriste, de la deziderate pacifiste & egalitariste de stînga (de cele mai multe ori, jocuri de imaginație contrastante, de genul celor de pe amintita „N-o să se întîmple azi”) la deja consacratul (și pe la colțuri, ce-i drept, ridiculizatul) romantism meticulos gingaș. Noul disc plusează cu tema emigrării, titlul fiind o referință la statistică: nouă români pleacă din țară în fiecare oră. „Am încercat să scot toate sentimentele alea de român din mine, dar nu sentimentele alea proaste, de naționalism”, aflăm din același interviu. Observăm repede, la al treilea cîntec, „Azi”, că într-adevăr discul e unul mai ales despre echilibru: „Când lumea se îmbată cu vise absurde / Și drumurile au prea multe curbe”. Lucrurile devin și mai clare pe următorul, „Apă și cer”: „Parcă văd că totul se termină cum a început / Și am să constat că lumea asta e un mare balamuc.” (Mai mulțumit sînt însă cu vechiul: „Promit solemn, vom ajunge / Trage un fum şi lasă-mă să conduc / Zeul buimacilor în braţe ne strânge / Călătoria asta e un balamuc.”)

Mai ales în a doua jumătate însă devine sîcîitor de recapitulant și bombastic romantic. Fără vreun respiro compozițional, Dan așteaptă refrenul să-și pună în valoare vocea țuguiată, de obicei peste riff-uri generice sau construcții à la-la-la ritournelle (ca o glumiță exotică, byron au mai mult din Johnny Hallyday cca. Sang pour sang decît, să zicem, Porcupine Tree). Un musical, dacă vreți, sau teatru cu păpuși uneori pedant, alteori tragicomic („Ce bine era cînd eram copii / Și nu știam cu ce diferă actorul de politician.”), dar în cele din urmă difuz prozaic și o scrisorică de dragoste diasporei: „Sticla de vin e pe sfîrșite fără vreun rezultat / Lumea nu e mai frumoasă / Ar trebui să cînt, dar îmi iese doar un oftat / Mai bine m-aș întoarce acasă.” Of!

7/10 ★

___
Fotografie de Andrei Matacă, Expirat Club, 2018.